Ponta: Ideea Ministerului de Finanțe de a strânge informații de la cetățeni poate încuraja delațiunea. „Nu știu dacă funcționează la noi „

Ponta: Ideea Ministerului de Finanțe de a strânge informații de la cetățeni poate încuraja delațiunea. Nu știu dacă funcționează la noi
Publicat: 17/09/2012, 17:06
Actualizat: 04/02/2019, 06:36

Premierul Victor Ponta crede că ideea Ministerului Finanțelor de a strânge informații de la cetățeni ar putea încuraja delațiunea și nu va funcționa la fel de bine cum se întâmplă în străinătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prim-ministrul a declarat, luni, la Târgu Jiu, într-o conferință de presă, că în străinătate sistemul respectiv se bazează pe spiritul civic al cetățenilor.

„Ideea cu pârâtul funcționează în alte țări. Nu știu dacă funcționează la noi pentru că acolo funcționează pe un spirit civic. La noi s-ar putea să funcționeze pe spiritul delațiunii”, a menționat premierul.

Ponta a precizat și că i-a cerut secretarului de stat din Ministerul Finanțelor, Liviu Voinea, să prezinte mai întâi Guvernului astfel de idei și abia apoi să le facă publice prin intermediul presei.

„L-am rugat pe domnul Voinea întâi să ne prezinte nouă ideile și după aceea să le prezinte în presă”, a declarat prim-ministrul.

Românii care vor transmite Fiscului informații privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilități, așa cum se întâmplă și în alte state, a declarat secretarul de stat în MFP Liviu Voinea, care va studia legislația „denunțătorului” din Suedia.

„În Suedia vom analiza și sistemul denunțătorului, care funcționează de ani buni acolo și ar putea fi implementat și la noi”, a declarat Voinea pentru MEDIAFAX.

Oficialul MFP a arătat că în Suedia populația este stimulată fiscal să dea informații despre averea vecinilor, a cunoștințelor sau operațiunile unor companii.

„Acolo oamenii primesc la poștă scrisori în care sunt informați că au plătit un impozit X, dar li se tramite și dacă unii dintre vecini au declarat valori de impozitare mult mai mici. Fiscul se bazează pe faptul că oamenii știu cel mai bine situația vecinilor și pentru cei care transmit informații corecte despre aceștia se aplică scutiri, sau li se dă o recompensă și mai plătesc doar diferența”, a explicat Voinea.

Secretarul de stat va pleca peste două săptămâni în Suedia pentru a prelua normele de aplicare a plății TVA la încasare din această țară și pentru o analiză a modelului suedez de impozitare a proprietății.

„Cred că reforma proprietății este foarte importantă. Noi colectăm 0,7% din PIB, pe când Polonia colectează 1,1% din PIB, iar media europeană este undeva la 3%. Sunt prea multe exceptări în România”, a mai spus Voinea.

Fiscul din Statele Unite, Internal Revenue Service, are un program pentru denunțători prin care aceștia pot câștiga o recompensă de până la 30% din veniturile recuperate de stat datorită informațiilor astfel obținute.

Sâmbătă, la Murighiol, premierul Victor Ponta a declarat că a vorbit cu Liviu Voinea, solicitându-i să se gândească de multe ori înainte de a veni cu un proiect de genul celui avansat, privind recompensarea informațiilor date la Fisc.

Ponta a arătat că lucrurile trebuie făcute în sens european și că tot ceea ce excede cadrul european în domeniul fiscal reprezintă idei sau propuneri care nu vor fi puse în practică dacă toată lumea spune că nu sunt bune.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Reguli la bloc 2024. Asociația de proprietari te obligă. Vei fi sancționat
Ajutor de stat pentru montarea repartitoarelor de încălzire, Cine îi primește
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță